Prima mea dezamăgire în dragoste

Astăzi, la ora 18,00, la Absintheria Sixtină, Editura ART lansează Prima mea dezămăgire în dragoste (al treilea volum din seria Prima dată). Voi vorbi şi eu despre aceste dezamăgiri care ne doare, alături de Antoaneta Ralian, Luminiţa Marcu, Laura Albulescu şi Johnny Răducanu.



Ofer un exemplar din cartea asta celei mai frumoase relatări, aici, pe blog, despre prima dezamăgire în dragoste.

Mihaela Rădulescu, mai tare ca Salman Rushdie

Unora li se va părea, poate, ciudat că sînt amic cu Mihaela Rădulescu. Mie nu mi se pare. Ne-am cunoscut la Radio Guerrilla, în calitate de colegi camuflaţi în roz. Eu n-am fost deloc amabil cu ea la început. Odată mi-a şi spus, în bucătărie, la radio, că îi este frică de mine. La prima şedinţă a echipei iniţiale a RG, care a avut loc în redacţia Caţavencu, eu, Exarhu şi Mihaiu am fost destul de necruţători cu Mihaela, care tocmai apăruse într-un clip electoral, la braţ cu Adrian Năstase. Cu timpul, mi-am dat seama că Mihaela e o tipă ok. La radio, n-o făcea pe vedeta, atît i-ar mai fi trebuit :). Mihaela aflase că scriu, şi chiar s-a oferit să contribuie cu o sumă de bani pentru Abisa, ceea ce a şi făcut.
Sîmbătă, la Gaudeamus, Mihaela a vîndut în vreo două ore peste o mie de exemplare din al doilea ei volum (Nişte răspunsuri, Polirom). Mai mult decît Salman Rushdie sau Neagu Djuvara.
Aseară, am avut-o în direct, la radio, pe Mihaela. I-am spus că am nişte cărţi scrise şi dacă n-ar vrea să le public sub numele ei. Îmi pare rău că a refuzat oferta :).

Cui i-aţi da un uppercut la ficat? (Lovitura e imaginară)

Azi-dimineaţă, Lucian Bute şi-a făcut dreptate: un croşeu de stînga în bărbia lui Librado Andrade, în runda a patra, a fost preludiul pentru ceea ce avea să urmeze cîteva secunde mai tîrziu: un uppercut la ficat, KO şi sănătate! Bute rămîne campion mondial la supermijlocie, vesiunea IBF. Şi, da, mi-ar plăcea să-l văd luptînd cu Kelly Pavlik.

Rîndurile de mai sus n-au fost decît o introducere pentru un joc imaginar ceva mai violent:

Cui i-aţi da un uppercut la ficat? Acel/acea cineva te va întreba: De ce dai? Tu va trebui să îi dai un răspuns bun.

J+a+z+z+g+a+r+b+a+r+e+k

Vă distrag atenţia de la adevăratele probleme ale ţării doar pentru a vă spune că aseară, la Sala Palatului, a fost un concert foarte semi-extraordinar al grupului vocal-instrumental Garbagurtudaninghaus: Jan Garbarek (saxofoane, norvegian), Trilok Gurtu (percuţie, voce, indian), Yuri Daniel (bass, brazilian) şi Rainer Brüninghaus (pian, german). Concertul a fost foarte bun, mai ales în a doua parte, cînd Trilok Gurtu a început să îşi arate colţii de preotcuţionist al genului. Nu intru în detalii, vă rog să mă credeţi pe cuvînt că a fost foarte bine. Mult mai spectaculos decît concertul de acum doi ani de la Gărîna.

(A, şi nu uit: la concertul lui Garbarek & Gurtu & Co a fost şi Costi Ioniţă. L-am văzut eu. Jazz da zile de la mineee..., mă scuzaţi!)



Piesa asta, Where the rivers meet, de pe albumul Rites (1998), este destul de superioară, v-o recomand, inclusiv la întreaga familie, alături de cei dragi.

I-ai deschide uşa?

Jocul (din aceeaşi carte) este cam aşa: imaginaţi-vă că visaţi, auziţi (în vis) o bătaie în uşă, vă ridicaţi din pat, deschideţi uşa şi, recunoscînd vizitatorul, trebuie să luaţi o decizie rapidă dacă îl poftiţi înăuntru sau îi închideţi uşa în nas. Dacă îi deschideţi, de ce? Dacă îi închideţi, de ce? Ce îi spuneţi?

Un exemplu de întrebare şi cîteva răspunsuri:

I-ai deschide uşa lui Marx?

Da, dar în linişte.
Da, bun venit, tovarăşe!
Da, te aşteptam.
Nu, scuze.
Nu, ne-am plictisi unul pe celălalt.

Acum, întrebările noastre (jucăm la simultan):

1) I-ai deschide uşa lui Gabriel Liiceanu?
2) I-ai deschide uşa lui Dumnezeu?
3) I-ai deschide uşa lui Maradona?

Jocul adevărului. Haideţi să-l jucăm şi noi!

Jocul adevărului se poate juca în oricîţi şi oricîte. E un joc destul de dur. Suprarealiştii francezi îl jucau cu mult haz. La fel şi suprarealiştii români, cei din al doilea val: Gellu Naum, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca.



Am o carte în engleză despre toate jocurile pe care le făceau suprarealiştii lui Breton, de aici am luat următorul episod al Jocului adevărului:

ALBERT VALENTIN: Ce spuneţi în momentul orgasmului?
PIERRE UNIK: Cel mai des am spus „Ha!“.
SIMONE VION: Nu spun nimic.
RAYMOND MICHELET: Nici eu.
ANDRÉ BRETON: Nimic.
ANDRÉ THIRION: Cred că am spus o dată „Dragă“.
HUMM: (Tăcere totală)
VICTOR MEYER: Nimic.
PIERRE BLUM: Cu o persoană iubită, „Dragă“, altfel, nimic.
MADAME LENA: În general, spun „Fernande“ (asta-i soră-mea) sau „Denis“ (el e doctorul de care sînt îndrăgostită, dar niciodată nu m-am culcat cu el), sau „Pierre“.
SCHNITZLER: Nimic.
SCHWARTZ: „Draga mea“ sau „Lulu-a mea“.
KATIA THIRION: „Te iubesc…“
ALBERT VALENTIN: „Tîrîtură“, „Scursură“, „Coardă“ etc.
PAUL ÉLUARD: Eu vorbesc încontinuu.

(A BOOK OF SURREALIST GAMES, compiled by Alastair Brotchie, edited by Mel Gooding, Shambhala Redstone Editions, 1995)


Aşadar, haideţi să îl jucăm şi noi. Începem cu aceeaşi întrebare: Ce spuneţi în momentul orgasmului?

Nu mă deranjează că sînt român

Dar nici nu sînt mîndru. Uneori, mi-e foarte jenă. Urmează o piesă muzicală. Îşi pune fiecare ce vrea.
(P.S.: Nu pot decît să fiu încîntat de gusturile voastre. Sînt încîntat şi deloc surprins.)

Piesa d-lui Moş Groparu:



Piesa d-rei Gia:



Piesa d-lui JeanBordel:



Piesele d-rei Calliope:





Piesa d-lui Cristi Cotarcea:



Piesa d-rei Lechevalblanc:



Piesa Anonimosului:



Piesa Celuilalt Anonimos:



Piesa d-lui Nimeni:



Piesa lu' Mandea:



Piesa d-rei Jivan:



Piesa mea: